Tags
bucurie, creatie, Dumnezeu Soarele nostru, luminatori, noaptea vietii, soarele nu apune niciodata, suparare, tristete, zambet, zorii diminetii
Soarele nu apune niciodata! Cand scapa de pe cer si aluneca pe-o raza proprie, perpendicular pe o dreapta oarecare din univers el nu apune. Soarele este constant pe cer, nu-mi usuca mie hainele, dar lumineaza ograda celor de peste orizont, care cand se pregatesc de somn se gandesc la cei ce inca pot scrie fara ajutorul vre-unui instrument de iluminat. Cand ma duc sa-mbrac pijamalele, altora le canta alarma stridenta a ceasului sa se trezeasca. O fi oare soarele constient ca el n-are pauza de masa decat in vreme de eclipsa. Oricum nici aia nu-i pauza, cum poti sa bei linistit un ceai si sa te odihnesti (in vreme de eclipsa) cand vezi numai obiective si binocluri orientate spre tine si normal ca trebuie sa zambesti sa le iasa bine pozele celor de la National Geografic. Soarele n-are pic de intimitate. Oamenii se pot ascunde in beci de el, sub copaci, unii chiar sub pietre, in pamant, acolo realizand ca numai ei, strutii si ramele isi mai baga capu. Iti ascunzi fata si poti sa-i faci mutre daca iti pui capul dupa degetul mare dar el e tot acolo. Deci soarele nu apune niciodata, nici nu rasare, soarele este constant de servici, e un “workohoolic” sau transpus in limba materna un“muncitohoolic”. Cel mai lung schimb de pe fata pamantului, pe care de sus o vede mereu, din ziua a patra a creatiei pana in prezent, defapt nu-l poti numi schimb, ca doar nu schimba postul cu nimeni. Soarele s-a nascut cu contractul de munca in mana, n-a avut nevoie de interviu nici de training. Daca ar fi fost pe salar, azi ar fi cumparat pamantul pentru el si si-ar fi luat concediu sa mearga in vacanta. Ca doar n-o fi avand salariu minim pe economie egal cu cel din Romania. Daca ar fi fost asa, azi nu mai exista soare, ca nu ar fi avut bani sa-si plateasca “lumina”.
De multe ori asociem soarele cu bucuria, “buna”-“dispozitie” si un soare pe cer ne “bine-“dispune” si ne face sa iesim din umbra unor betoane, ori ziduri.
Lipsa soarelui, aparitia norilor ne strica bucuria, ne alunga zambetul si ne agata carlige in colturile gurii, arcuindu-le spre centrul gravitatiei, in jos. Dar oare asta inseamna ca soarele a apus? Soarele nu apune, el constant acolo pe cer, doar ca apare ceva obiect intermediar ce-i fura caldura si lumina, cum ar fi miscarea de rotatie, un nor, doi, o luna (corp ceresc fara lumina proprie).
Astfel de lucruri stau adesea intre noi si Soarele nostru, Dumnezeu. Se face umbra, vine furtuna, e noapte, dar Soarele nu a apus, Dumnezeu nu a disparut, El e mereu acolo. Cel mai “palpabil” exemplu e atunci cand zbori cu avionul pe timp de ziua si ploua, decolarea e un spectacol atunci cand avionul urca in altitudine. Ajungi la un moment dat in noapte, intuneric si dupa cateva secunde un soare cald, orbitor iti lumineaza fata si iti supraexpune pozele. Dumnezeu e in spatele orcarui nor si cand noaptea vine, adu-ti aminte de zilele creatiei unde se stabileste legea succesiunii: “a fost o seara si apoi o dimineata”. Dumnezeu nu uita niciodata ca dupa o noapte va veni o dimineata.
Fiti tari cand vin furtuni, cand e ceasul tarziu, zorii diminetii vor sosi!
