Să Te ascult?
Dar, Doamne, vocea eu demult nu Ţi-o aud,
Mi-a asurzit genunchiu-acesta ciung
plecat, cutreierat de griji şi spaime.
Urechile s-au îndopat cu ştiri, cu snoave,
sunt pâlnii pline de gunoi, puhave, mustind
de strigătul acestei lumi bolnave.
Pe unde să mai treacă rostirea Ta întreagă
când inima mea fuge şi fuge şi aleargă …
să fie gălăgie şi urlet de chimvale
să pară sărbătoare şi jertfe rituale
Să fie gloată multă, cântări şi cântăreţe
să sune Osanale din slăvile măreţe…
Dar
unde mi-e tăcerea?
mi-e stinsă cămăruţa, pustie părtăşia
şi goală mi-e căruţa în care merg ca Filip
ascultând nepătrunsul
urmând călăuzirea
privind adânc la Unsul ce-mparte mântuirea.
Îmbracă-mă, o Tată, în haina Ta curată
desfundă-mi Tu urechea,
dă-mi vocea Ta să bată
la cămăruţa-n care eu ziua mi-o dezgrop.
Vorbeşte-mi Tu, Părinte,
vorbeşte-mi, eu sunt orb!
.jpg)
